Evaluarea Națională 2022: Cinci medii de 10, în judeţul Galaţi
23 iunie 2022
Cinci elevi din județul Galați au obținut media 10, înainte de contestaţii, la Evaluarea Națională. Trei elevi sunt de la şcoli din mediul rural..
„Procentul mediilor egale sau peste 5, în judeţul Galaţi, este 87, 95. Asta înseamnă că suntem peste media naţională, care ar fi de 82,3%. Avem şi cinci medii de 10, trei din mediul rural şi două din mediul urban. Elevii cu media 10 din mediul rural provin de la Şcoala nr. 1 Fântânele, Şcoala Emil Panaitescu din Cudalbi şi Liceul nr.1 din Corod. Mediile de 10 din mediul urban sunt de la Şcoala Gimnazială nr. 28 şi Şcoala Gimnazială nr. 29. Avem 20 de note de 10 la limba română şi 75 note de 10 la matematică”, ne-a declarat Gina Brînzan, inspectorul şcolar general al Judeţului Galaţi.
Contestaţiile se pot depune joi, 23 iunie, între orele 16:00 şi 19:00 şi vineri, 24 iunie, între orele 8:00 şi 12:00.