Fostul secretar de stat în Ministerul Muncii, brăileanul Cătălin Boboc, este acuzat că s-a branşat ilegală la reţeaua de electricitate. Deși neagă acuzațiile care i se aduc, Boboc și-a făcut publică demisia pe Facebook. „Voi reveni cu toate explicațiile și documentele necesare”, spune Boboc.
Un angajat din cadrul S.D.E.E Muntenia Nord- Sucursala Brăila, a sesizat ofițerul de serviciu al Politiei Municipiului Brăila cu privire la faptul că în urma unor verificări, efectuate pe raza municipiului, ar fi identificat un contor branșat ilegal, aflat sub tensiune. Se pare că imobilul, situat pe strada Dianei din municipiul Brăila, ar aparține fostului secretar de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Cătălin Boboc, fost senator în perioada 2012-2016 și fost președinte al PNL Brăila.
„În cauză a fost întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, conform Legii nr. 123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale.” au transmis reprezentanții IPJ Brăila.
Cătălin Boboc susține că este nevinovat, iar acuzațiile publice de furt de energie în cazul unui imobil care îi aparține sunt nefondate.
”Vreau să fac o precizare cu privire la presupuse acuzații care mi se aduc astăzi, în presă, cel mai probabil pe seama unei rivalități politice. Acuzațiile sunt false, nu este vorba de niciun furt! Menționez că la imobilul de pe strada menționată, la care locuiește mama mea, am documente care pot dovedi asta și pe care le și atașez. Mai exact, iată avizul tehic de racordare la rețeaua de energie electrică!”, scrie Boboc pe Facebook.
PSD a cerut ca PNL să clarifice acuzațiile
Purtătorul de cuvânt al PSD, Ştefan Radu Oprea, a cerut ca PNL să ofere clarificări în legătură cu acest caz.
„În legătură cu cercetarea penală pentru furt de energie demarată împotriva liberalului Cătălin Boboc, aşteptăm ca PNL să îşi clarifice cât mai repede poziţia în această chestiune. În contextul crizei energetice, în care cetăţenii mizează pe măsuri de protecţie din partea Guvernului, un astfel de caz poate afecta serios credibilitatea coaliţiei, din care face parte şi PSD. Ne aşteptăm, aşadar, ca până când autorităţile vor ajunge la o concluzie în acest dosar, cei din PNL să se delimiteze de suspiciunile care planează asupra colegului lor de partid”, a transmis Ştefan Radu Oprea, marţi pe Facebook.
După ce acuzațiile au luat amploare, Boboc și-a făcut publică demisia pe Facebook.
„Pentru a nu politiza o situație personală care va fi lămurită, și pentru a nu crea în vreun fel presiune, am decis să îmi dau demisia din funcția de membru al Partidului Național Liberal. Consider că este cel mai decent gest politic pe care îl pot face astfel încât imaginea partidului să nu fie afectată de acuzațiile care mi-au fost aduse. Varianta autosuspendării nu există într-un astfel de caz, prin urmare demisia este singura soluție, până la clarificarea situației. Voi reveni cu toate explicațiile și documentele necesare după ce voi face toate demersurile pentru a-mi demonstra nevinovăția. Am fost și sunt un om de partid, le mulțumesc tuturor colegilor mei pentru colaborare, din 2003 și până acum. Îi asigur de buna mea credință și cred că ne vom reauzi!”