Moment istoric: cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, inaugurat
Nereguli la Trecere Bac. Protecția Consumatorului a oprit la mal una dintre ambarcațiuni
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor Galaţi au verificat feribotul care asigură legătura pe Dunăre între orașul Galați și județul Tulcea. În timpul unui control, aceștia au descoperit mai multe nereguli și au decis să oprească la mal una dintre ambarcațiuni. De asemenea, compania care are această activitate a fost amendată.
”Ţinând cont de specificitatea zonei, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi a demarat controale la agenţii economici care oferă consumatorilor servicii de traversare a Dunării de pe un mal pe altul. Chiar dacă discutăm doar despre rezultate preliminare, starea de fapt actuală necesită o importantă îmbunătăţire. Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a elimina potenţialele pericole pt consumatori şi vom oferi consiliere agenţilor economici. În Galaţi, a fost necesară aplicarea unei măsuri imediate de oprire a unei ambarcaţiuni (n.r. – unul din bacuri) care oferea servicii de transfer pietonal şi auto între cele două maluri ale Dunării şi o amendă de 15.000 lei.
Au fost descoperite nereguli referitoare la calea de acces pietoni şi auto, zone nesigure pentru pasageri, neconcordanţe în acte, sistem electric cu potenţial pericol pentru consumatori, lipsa unui regulament de funcţionare, informaţii incomplete, produse medicale în trusa de prim ajutor expirate etc. Controalele vor continua la toţi agenţii economici care oferă astfel de servicii”, a declarat comisarul şef Sorin Susanu.